DOSARUL „UIOREANU 15%”. Cum explică șeful CJ Cluj ȘPAGA DE LA NUNTĂ: „Am primit banii, nu în scopuri personale, ci electorale”

DOSARUL „UIOREANU 15%. Cum explică șeful CJ Cluj ȘPAGA DE LA NUNTĂ: „Am primit banii, nu în scopuri personale, ci electorale
Publicat: 03/06/2014, 15:51
Actualizat: 30/03/2019, 15:57

Horea Uioreanu este arestat preventiv, fiind acuzat de DNA de luare de mită. Mai exact, șeful CJ Cluj cerea oamenilor de afaceri bani în schimbul contractelor din bani publici. „Comisionul” pentru sine era de 15%.

„Faptele de care sunt bănuiți inculpații U.H. (Uioreanu Horea – n.r.), B.I. (Bene Ioan – n.r) și P.V. (Pogăcean Vasile – n.r.) sunt de natură să creeze și să inducă opiniei publice că legea se oprește și nu are eficiență față de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societății în modul în care mediul de afaceri și cel al administrației publice funcționează. În ceea ce-i privește pe inculpații B.I. și P.V., este de observat faptul că nici în fața procurorului, dar nici în fața judecătorului nu au conștientizat gravitatea faptelor de care au fost acuzați, considerând aproape normală darea acestor importante sume de bani. Situația este valabilă și în cazul inculpatului U.H., care a apreciat că este legal să ia bani pentru partid și să-i folosească în interes personal”, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă făcută publică, marți, de Curtea de Apel Cluj și citată de corespondentul MEDIAFAX.

Horea Uioreanu a recunoscut, atât în fața procurorilor DNA, cât și în fața magistraților, că a primit în repetate rânduri bani de la diverși oameni de afaceri, dar nu în scopuri personale, „ci electorale”.

„Acuzele privind luarea de mită de la inculpatul P.V. sunt reale numai sub un singur aspect, adică faptul că am primit suma de 20.000 de lei în timp ce ne aflam la o nuntă în G.H., însă fac precizarea că respectiva sumă mi-a fost dată pentru a o folosi în scopuri electorale, și nu pentru anumite facilități. Legat de cel de-al doilea capăt de acuzare arăt că corespunde faptului că am luat în câteva rânduri bani de la inculpatul B.I., de una, două, trei ori, dintre care îmi amintesc suma de 100.000 de lei, primită la finele anului 2012 și încă de două ori sume mai mici, însă nu-mi amintesc data exactă. Precizez că eu nu am condiționat primirea acestor sume, că ele mi-au fost avansate doar pentru a le folosi în scopuri electorale și pentru aceasta eu nu am făcut inculpatului niciun fel de servicii de natură profesională”, a declarat Uioreanu în fața anchetatorilor, după cum reiese din motivarea magistraților.

Omul de afaceri Ioan Bene, arestat și el preventiv, a recunoscut că i-a dat bani lui Horea Uioreanu în repetate rânduri, iar suma totală se ridică la aproximativ 50.000 de euro.

„Arăt că nu am ținut nicio evidență a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H., însă apreciez că, în total, i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea care-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U.H. și periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens, mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de liniște și bună relație profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani și eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investițiilor și a contractelor ce le aveam cu instituția județeană”, a declarat omul de afaceri Ioan Bene în fața anchetatorilor.

Omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat și el în același dosar de corupție, a recunoscut o parte din acuzațiile care i se aduc doar în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj.

„Pe inculpatul U.H. îl cunosc din anul 2004, atât eu, cât și el fiind membri PNL, însă eu nu sunt un membru activ. La începutul anului 2013 am fost contactat de numitul P.R., consilierul inculpatului U.H. și coleg de partid, care mi-a solicitat bani pentru a achita datoriile rămase neachitate din campania din 2012, iar eu i-am răspuns acestei solicitări dându-i, din câte rețin, 40.000 de lei. Personal, inculpatului U.H. i-am dat o singură dată bani pentru a-i folosi în scopuri electorale, aceasta s-a întâmplat în mai 2014, când, întâlnindu-ne la o nuntă, i-am dat 20.000 de lei. Cu acea ocazie, inculpatul U.H. mi-a spus că o să-l sune pe P.R. pentru a confirma primirea sumei de bani”, a spus Vasile Pogăcean, conform motivării deciziei de arestare preventivă.

Președintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, reținuți de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au fost arestați preventiv, în 29 mai, de magistrații Curții de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv șapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator (două acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

În același dosar este urmărit penal și omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracțiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (zece acte materiale, respectiv două acte materiale).
Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcții SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună